Meniu Închide

Neclaritate în ceea ce privește viitorul

Ce ne rezervă ziua de mâine?

Știu că este o întrebare arzătoare pentru noi toți acum. Și tocmai de aceea cădem în niște capcane. Hai să vedem cum ne este de folos să ne răspundem la această întrebare.
Ca să știi cum va fi mâine ai două variante: previziuni și incursiuni. Și le luăm pe rând.

 

 

✅ Previziunile

Nu mai este un secret pentru nimeni sper (și sigur nu printre cititorii mei) că lumea aceasta nu este doar cât vedem până la vârful nasului. Atât știința, cât și spiritualitatea și-au dat mâna și vălul dintre ceea ce vedem până la vârful nasului și ce este dincolo de lungimea nasului nostru, a căzut de suficiente ori până acum, încât tot mai mulți oameni să se trezească, să-și pună întrebări și să înceapă să cerceteze.

Ei bine, de-acum știm că există profeți, clarvăzători, oameni cu capacități de medium etc. Sau pur și simplu oameni care sunt buni la a interpreta „semnele vremurilor”, adică indicii ascunse ici-colo care ne spun dacă „mâine plouă sau este soare”. Oameni care, în principiu, se pot uita în viitor și ne pot spune ce ne așteaptă.

 

 

Aceasta este capcana în care putem cădea cel mai lesne.

Să alergăm la astfel de oameni și să luăm ca un fapt de neschimbat ceea ce văd ei.

V-am mai spus cum este cu aceste capacități.

„Vezi” și vezi foarte bine și clar, dar nu vezi TOT.

Dintr-o sumedenie de căi posibile, o astfel de persoană se conectează la una singură, în funcție de context și capacități. Și pe aceea ți-o spune. În momentul acela tu pierzi efectiv celelalte opțiuni. Pentru că te agăți și o primești pe aceea singură. Aceea îți intră direct în subconștient și o setezi ca adresă pe gps-ul vieții tale. Și evident, că acolo vei ajunge. Deja ești o victimă, îți dai puterea și creierul tău percepe că aceea este singura direcție în care poți merge.

Orice clarvăzător/ profet, pe lângă faptul că nu vede toate opțiunile și liniile temporale, mai este supus unei variabile: liberul tău arbitru.

Trăim pe o planetă cu niște reguli spirituale care implică acest adevăr: liberul arbitru.

Așadar, ca să nu picăm în această capcană, dacă simțim nevoia să consultăm profeți și profeții, nu luați ca adevăr absolut, ci luați ca AVERTISMENT/ POSIBILITATE/ OPȚIUNE.

Nu uitați că ceea ce v-a spus este UNA dintre variante. Cea mai probabilă dacă uitați de liberul arbitru. Și dacă vă lășați paralizați de neputință și frică. Dacă uitați.

Diferența este că a lua drept adevăr absolut vă paralizează, vă transformă în victimă și vă orbește față de celelalte posibile opțiuni.

 

 

A lua drept avertisment/ opțiune (mai ales dacă nu vă place varianta aflată), vă forțează să gândiți out of the box, să vă puneți întrebări deschise:

„Ce aș putea să fac ca să nu ajung acolo?”

”Ce alte opțiuni ar putea exista?”

”Din ce unghi aș mai putea privi această situație?”

Aceste întrebări te dezmorțesc și te fac să acționezi, îi spun creierului tău că încă nu e totul sfârșit și că poate poți schimba ceva în al 12-lea ceas.

Fac o paranteză aici, dacă tot sunt trainer NLP. Este vorba de același mecanism ca cel al falselor substantive. Foarte grosier explicat, substantivele sunt ceva ce poți ști cum arată, pui mâna etc. (masă, casă etc). Însă noi am transformat în substantive inclusiv chestii abstracte gen depresie, fericire, relație. Nu știe nimeni cum arată exact și nici nu a pus mâna pe ele.

Acum faceți voi un exercițiu.

Când spui:

„RELAȚIA mea de cuplu nu funcționează.”.

Te simți într-un anume fel. Ai folosit nominalizarea „relația”, care este un fals substantiv. Dacă ești atent la ce simți, vei vedea că propriul tău creier vede ca un proces finit, terminat. O etichetă. O neputință. Un capăt de linie.

Dacă însă spui:

„Ceva nu funcționează în modul nostru de a relaționa.”.

Vei simți că parcă ți s-a luat o povară de pe umeri. „A relaționa” ca verb deci, înseamnă pentru creier un proces care ÎNCĂ se desfășoară, înseamnă acțiune. Și implicit înseamnă că ÎNCĂ mai poți face ceva, atâta timp cât procesul nu a ajuns la final.

Exact așa este și cu a percepe mesajul unui profet ca pe un dat ce nu poate fi schimbat, sau ca pe un avertisment că te duci în prăpastie dacă nu cotești imediat la dreapta.

 

✅ Incursiunile

Incursiunile acestea înseamnă să te uiți în spate, în trecut, în istorie, în ce a mai fost.

Este un proverb care spune „Nimic nou sub soare. Ce a mai fost, va mai fi. Și ce va fi, a mai fost.”.

Din această perspectivă, trecutul este o comoară vastă. O infinită resursă pentru a ne da răspunsuri pentru ziua de astăzi, pentru a ne înțelege mai bine istoria personală și istoria colectivă. Ca noi au mai fost civilizații. Lemurienii, atlantizii etc. Cum au dispărut? De ce? Care era tiparul lor?

Este dacă vreți, feedback, oglinda în care ne uităm ca să ne ajustăm „ținuta”. Un cufăr prețios cu multe mistere care se cer descifrate. Discuția despre incursiunile în trecut, care ne pot da „cheia” înțelegerii și transcenderii prezentului, poate fi extrem de complexă. Vorbim aici despre civilizații dispărute, despre vieți anterioare, despre vieți paralele, despre adevărata istorie (nu cea care a fost atât de grosolan falsificată). Despre enorm de multă simbolistică care ajunge să ghideze sufletul sincer căutător către trăiri și înțelegeri incredibile. Care te ridică precum o dronă și-ți permite să vezi imaginea de ansamblu. Trebuie doar să vrei și să crezi că lumea aceasta este mult mai amplă și profundă decât bate privirea ta… sau de cât ești lăsat să vezi.

 

 

Legat de trecut, să vă spun o poveste veche-veche.

O poveste care adăpostește atât un motiv arhetipal, cât și un eveniment arhetipal (potop/ apocalipsa).

Legenda lui Noe o știți cu toții.

V-ați întrebat vreodată de ce acest mit al potopului/ ștergerii unei întregi civilizații este atât de adânc în inconștientul colectiv?

Prezent sub o formă sau alta în conștiința tuturor popoarelor? (studiați-l pe Joseph Campbell).

Poate acest mit din trecut are a ne învăța ceva și astăzi?

Imaginați-vă o lume așa cum era ea atunci… oamenii alergau la treburile zilnice, se căsătoreau, strângeau averi, strângeau putere călcând peste cadavrele semenilor etc. etc… și printre ei toți, în tot acest freamăt de viață, apare un „nebun”, Noe, care le strică zilnic zen-ul și orbirea cu rutina și alergătura lor zilnică. Noe îi zgâlțâie, se oprește în dreptul lor și le zice că o să vină ape mari și totul va fi pierdut, dacă nu-și schimbă comportamentul, înstrăinarea de sine și tot ce este.

Știți ce aiurea te simți când ești în papucii lui Noe?

Când nu este niciun nor pe cer și oamenii dănțuiesc și se distrează, tu să fii spărgătorul de petreceri și să le spui să-și strângă totul că vine potopul și sfârșitul?

Știți cât oprobiu suferi? Știți de câte ori se uită lumea la tine ca la un ciudat și ajungi deseori să-ți pui chiar tu întrebarea dacă nu cumva ai luat-o razna? Știți câtă forță și încredere în vocea interioară îți trebuie când chiar cei mai dragi ai tăi îți arată cerul senin fară urmă de nori și-ți zic că poate ai avut o zi mai proastă? Cam așa era Noe. Alerga de la unul la altul, ars de misiunea lui de a deturna drumul umanității de atunci spre prăpastie.

Credeți că l-au ascultat? Nicidecum. Și atunci, ca și acum, suntem prea obișnuiți să ne bazăm doar pe evidente, suntem prea rupți de sinele nostru și prea încrezători în lumea asta mică și iluzorie, cuprinsă între ochi și vârful nasului.

 

 

Râdem și ne continuăm alergarea spre nicăieri, ignorând orice indicii, avertismente și mesaje.

Ce a făcut Noe?

Când a văzut că nimeni nu-l ia în seamă, s-a dus sus pe un munte și a început să construiască o corabie. Sus, pe vârful muntelui. Pentru că el știa că apele vor fi atât de mari încât acolo este nevoie să o construiască.

Singurătatea lui în misiunea sa, oprobiul public, toate acestea au fost și mai mari. Lumea chiar îl vedea un nebun ce-și construiește corabia pe munte că așa a visat/ auzit el, că vine potopul (dacă ar fi știut oamenii de atunci ceea ce este numit „pariul lui Pascal”, cu siguranță ar fi fost mai atenți la Noe – promit să vă scriu altădată despre pariul lui Pascal).

După ce Noe și-a terminat corabia, și-a luat familia, plus câte o pereche din fiecare vietate de pe pământ. A tras ușa după el și… potopul a venit. Toți au murit, mai puțin cei din corabie.
Vreau să înțelegeți un lucru: între încercările lui Noe de a-și trezi contemporanii și potop, au trecut niște ani buni. Unii zic că aproximativ 100 (dar atunci oamenii trăiau cu sutele de ani). Și vă provoc și vă întreb… dacă profeția și scopul era să radă umanitatea de pe pământ… de ce atâta timp le-a fost lăsat oamenilor să se trezească?

Pentru că umanitatea era la o cruce de răscruce… era un punct vital… dacă nu făceau nimic, urma potopul. Dacă făceau ceva, puteau trece razant pe lângă această profeție. N-au făcut și au dispărut. Însă chiar și așa, s-au salvat o parte din ei (cei de pe corabie) care au pus bazele unei noi umanități.

 

 

Hai să ne întoarcem în zilele noastre.

Astăzi, acum, suntem tot la o cruce de răscruce ca umanitate și civilizație. Ba chiar se cam văd urme de nori deja, nu suntem ca ei în toiul petrecerilor. Avem și muuuulți de Noe printre noi, din fericire. Avem, mai mulți ca oricând și vălul dat jos dintre ceea ce se vede și ceea ce nu se vede (dacă sunteți mai sceptici, luați-o științific doar.. .cu fizica cuantică de exemplu… luați-o cum vreți și pe unde vreți… doar să ajungeți unde trebuie și… la timp… să nu se-nchidă ușa).

Avem și profeți și profeții. Avem și istorie și trecut. Avem și indicii și simbolistică.

Avem de toate.

Ce facem?

Ne lăsăm paralizați de faptul că drumul înainte ne duce fix în prăpastie? Luăm mâinile de pe volan și picioarele de pe pedale și ne punem mâinile la ochi, înfricoșați?
Sau adunăm tot ce-a mai rămas treaz și conștient în noi și virăm urgent la dreapta?

La ce tip de egregor ne conectăm? Ce ne ajută acum să ne spunem în cap? Ce ne ajută să credem? Și în ce/ cine? Unde ne este de folos să ne uităm pentru a găsi cheia?

Istoria ne arată că nimic nou nu poate fi clădit pe ceva vechi (v-am povestit eu și despre călătoria evreilor prin pustie).

 

 

Ce avem de făcut acum?

✅ Rupe paradigmele care te-au ținut sclav până acum… vezi dincolo de pătrățica ta pe care ai considerat-o realitate. Lumea și universul sunt infinit mai mult decât ciorba aceasta a iluziei în care dănțuim de mii de ani.

✅ Cerne cu îndârjire fiecare gând și emoție… păstrează doar ce te ajută să virezi urgent la dreapta, nu ce te paralizează de frică și te duci astfel în prăpastie.

✅ Întoarce-te la simplitate și conecteză-te cu tine și cu natura. Întoarce-te la misterele și cunoașterea veche, ascunsă nouă până acum.

✅ Deschide ochii și dă-ți jos legăturile de pe ei. Ai nevoie să vezi clar pe unde mergi.

✅ Cele mai mari probleme au cele mai simple soluții. Ireal de simple: fii bun, rămâi în spațiul de iubire, nu te conecta la frica și teroarea care se revarsă pe toate canalele (vezi articolul despre egregori). Dacă lumea aceasta nu este doar materie (și nu este), să-ți ții frecvența înaltă este cea mai bună soluție să ajungi pe corabie.

 

 

Și nu uita: ziua de mâine este așa cum alegi tu să fie.

ÎNCĂ mai poți alege. Dar nu pentru mult timp. Că-ncepe ploaia aia mare. Iar împreună cu tine sper că tot mai mulți să putem alege aliniați cu sinele nostru… și astfel să reușim împreună să deviem traiectoria autobuzului omenirii.

Știu că sună a… Noe. M-am obișnuit cu asta.

Însă suntem într-un pariu uriaș pe suflet. Pe întreaga omenire.

De data aceasta suntem mult mai mulți treziți. Și de-aceea ÎNCĂ se poate.

Și eu chiar cred că ceva nou și minunat va ieși de aici. Ceva ce nici cu gândul nu gândim acum.

Dar totodată mai știu că nimic nou nu se naște până nu se prăbușește tot ce este vechi. Și distopic.

Fiți suficient de treji și flexibili să vă aruncați haina cea veche. Nu vă va ajuta în lumea cea nouă. Indicii sunt peste tot. Doar să vreți să le vedeți. Sunt mii, zeci de mii de Noe care vă arată norii.

 

Ieșiți din iluzie, fiți înțelepți și buni, lepădați haina cea veche, rămâneți în iubire și inima sus, în speranță. Frica aceasta de se strecoară peste tot, nimic să nu aibă cu ce se hrăni de la voi.

Aiuritor de simplu, nu?