Meniu Închide
0(0 Ratings)

Minicurs de Comunicare

Categories Curs NLP

Învață cum să comunici cu adevărat, dincolo de cuvinte, folosind tehnici de NLP

Te-ai întrebat vreodată de ce unele conversații merg atât de bine, iar altele ajung să creeze conflicte și distanță? Sau poate ai simțit că, indiferent cât de mult încerci, nu reușești să te faci înțeles cu adevărat sau să îi înțelegi pe alții? Atunci ai nevoie să înțelegi ce se află dincolo de cuvinte și cum poți să-ți folosești mintea și emoțiile pentru a crea legături autentice și de durată.

Acest modul te va învăța bazele unei comunicări eficiente și a unei influențe non-manipulative, care te va ajuta să-ți descoperi puterea de a comunica conștient și autentic, de a înțelege mai bine cum gândești tu, și cum gândesc cei din jur. Acest modul de 4 ore este pentru tine dacă vrei să înțelegi mai bine cum funcționezi tu și ceilalți, și cum să folosești tehnici subtile de NLP pentru a dezamorsa conflictele și a trece peste acel nivel superficial de comunicare în relațiile tale.

Ce vei învăța în acest modul?

1. Ce este NLP-ul și cum te poate ajuta în comunicare

Programarea Neuro-Lingvistică (NLP) este mai mult decât un set de tehnici – este un instrument prin care poți înțelege modul în care funcționează mintea umană și cum acest lucru influențează comunicarea. Vei învăța ce presupune NLP-ul și cum să-l aplici pentru a comunica mai eficient, dar și mai empatic, pentru a te face înțeles și pentru a înțelege.

2. Premisele NLP, care sunt fundamentul comunicării eficiente

Vom explora împreună premisele fundamentale ale NLP-ului, cum influențează acestea percepția și comportamentele noastre și cum îți pot transforma modul de a comunica cu ceilalți. Te voi învăța să folosești aceste principii prin exemple reale, pe care le poți aplica imediat în viața de zi cu zi.

Cum vei înțelege mai bine ce îți comunică ceilalți?

3. Triunghiul Dramei – Cum să ieși din capcanele conflictelor

Unul dintre cele mai importante concepte în NLP este Triunghiul Dramei, care descrie tiparele de comportament care duc la conflicte și la crearea de tensiuni între oameni. În această secțiune, vei învăța cum să identifici rolurile de victimă, agresor și salvator care apar în orice conflict. Vei învăța cum să ieși din acest triunghi distructiv, indiferent de rolul pe care ți l-ai asumat și cum să adopți un comportament echilibrat și constructiv care să ducă la rezolvarea conflictelor și nu la adâncirea lor.

4. Raportul: Pacing și Leading pentru o conexiune profundă

Cum să creezi o legătură instantanee cu ceilalți, adaptându-ți comportamentul și limbajul pentru a te alinia cu ei? Află cum poți folosi tehnicile de pacing și leading pentru a deveni mai conectat cu ceilalți, pentru a le dobândi încrederea și pentru a-i putea influența într-un mod pozitiv.

5. Poziții Perceptuale 

Este esențial să înveți cum să te pui în locul celuilalt, “în papucii lui”. Modul în care înțelegi gândurile, sentimentele și percepțiile celor din jur te poate ajuta să comunici mult mai eficient și să dezamorsezi conflictele.

Detensionare și citirea limbajului nonverbal

6. Cum să folosești limbajul trupului pentru a înțelege mai bine oamenii

Este demonstrat că verbalizăm 30% din informația pe care o transmitem. Corpul nostru vorbește mai mult decât cuvintele. Vei învăța cât de important este să interpretezi limbajul trupului și să folosești semnalele nonverbale pentru a-ți îmbunătăți comunicarea.

7. Cum să identifici manipularea și cum să o dezamorsezi

Vei învăța să identifici tiparele de manipulare emoțională și verbală și să le dezamorsezi. Cu ajutorul tehnicilor de NLP, vei ști cum să răspunzi fără a te lăsa influențat negativ.

Cum poți folosi comunicarea pentru a te cunoaște mai bine

8. Feedback VS Critică, Fereastra Johari

Feedback-ul are un rol esențial în viața noastră, pentru că ne ajută să vedem, prin intermediul altora, ceea ce nu putem vedea uneori despre noi înșine. Vei învăța cum să primești și să oferi feedback, care sunt tipurile de feedback și care sunt criteriile care fac diferența dintre feedback și critică.

Îmbunătățește-ți viața personală și profesională prin comunicare

În acest curs, nu înveți doar tehnici, ci descoperi puterea ta interioară de a înfrunta orice provocare. Vei învăța cum să elimini blocajele mentale care te împiedică să îți atingi adevăratul potențial și să elimini filtrele și programările învățate, care nu îți mai sunt de folos.

9. Ce vei descoperi despre tine și ceilalți

Vei învăța să îți dai seama cine nu ești, prin întrebări care te vor ajuta să dai strat cu strat la o parte, ajungând tot mai aproape de cine ești cu adevărat. Vei învăța cum să îți înțelegi mai bine gândirea și comportamentul, și cum să creezi relații bazate pe încredere și respect reciproc.

10. Tipuri de filtre mentale

Fiecare dintre noi privim viața printr-o pereche de ochelari colorați, iar culoarea lor este mereu diferită, în funcție de experiențele pe care le-am trăit și mediul în care am crescut. Vom învăța care sunt tipurile de filtre mentale care ne fac să vorbim “limbi diferite”, cum să le dăm jos, și cum să înțelegem ce filtre folosesc ceilalți.

Învață cum să comunici nu doar cu ceilalți, ci și cu tine însuți, și vei vedea că simpla schimbare a cuvintelor pe care le folosești sau a poveștii pe care ți-o spui, îți poate schimba viața semnificativ.

A course by

Învață cum să comunici cu adevărat, dincolo de cuvinte, folosind tehnici de NLP

430,00lei