Meniu Închide

CURSURI DEZVOLTARE PERSONALĂ PREADOLESCENȚI (10-15 ANI)

BUCUREȘTI

CHIȘINĂU

„Pot fi adolescenții fericiți?” Este o întrebare foarte frecventă în rândul părinților de adolescenți. Fericirea și încrederea sunt, fără îndoială, darurile cele mai prețioase pe care părinții le doresc pentru copiii lor. Părinții își doresc pentru copiii lor să fie încrezători, fericiți cu ei înșiși, responsabili cu sănătatea lor, să aibă abilități sociale bune și relații puternice, să fie de succes și entuziaști la școală și privitor la viitoarea lor carieră, să fie competenți și să aibă un viitor job care să le aducă bani.

Dacă părinții ar fi niște zâne care ar putea să le dea daruri copiiilor făcând vrăji pentru viitor, cu siguranță copiii ar primi dragoste, sănătate, credință, încredere, înțelepciune și fericire. Atunci când adolescenții cresc și au toate acestea, nu este altceva de care să mai aibă nevoie.

Din păcate, realitatea este că mulți adolescenți nu sunt fericiți, și nici părinții lor nu sunt. Cei mai mulți părinți își doresc să dea, dar nu știu cum, iar adolescentii lor pur și simplu nu știu cum să accepte și să primească sfatul, suportul, îngrijirea și înțelepciunea părinților. Pentru a fi fericiți, adolescenții au nevoie să-și trăiască viața lor, să-și crească încrederea în ei și să-și urmeze visele lor. Departe de a face asta, cei mai mulți adolescenți sunt prea speriați, confuzi și rebeli pentru a-și urma propriile vise.

În schimb, experimentează adolescența ca pe o perioadă traumatizantă din viața lor, cu foarte multe schimbări, pentru care nu au fost pregătiți și, de aceea devin profund tulburați și se simt nedreptățiți și neînțeleși… Părinții lor sunt atât de speriați de acești ani ai adolescenței (percepuți si de ei în trecut tot ca o traumă sau o furtună din care nu au înțeles nimic) încât așteaptă cu teroare această perioadă, iar expresia „adolescent fericit” nu are nici un sens pentru ei.

Dar nu așa trebuie să fie

Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru adolescenți este acela de a cere ajutor. În cea mai mare parte a timpului, luptele emoționale cu care se confruntă la această vârstă îi împiedică să trateze adulții din viața lor ca resurse.

Dacă îi întrebăm pe adolescenți ce și-ar dori să schimbe în viața lor, ei v-ar spune, probabil, despre multe lucruri pe care doresc să le schimbe, dar nu știu cum să facă acest lucru. Și pentru că nu știu cum să (se) schimbe (lucrurile), ei devin frustrați și se simt neajutorați. Acesta este momentul cel mai potrivit ca adulții din viața lor să îi ajute să facă schimbările pe care și le doresc.

Pentru că oamenii în general (și adolescenții în particular) să se schimbe, ei au nevoie să-și găsească acele puncte forte și să le folosească pentru a-și depăși provocările. De multe ori, unul dintre puctele forte este chiar identificarea și percepția resurselor pe care le au în jurul lor, care vor determina puterea lor în îndeplinirea acestor provocări. Atunci când adolescenții simt că au multe resurse la care pot apela atunci când au nevoie de ajutor, ei devin mai încrezători. În schimb, atunci când simt că sunt lipsiți de resurse, tind să facă multe lucruri stupide.

Adolescentii nu se nasc cu înțelegerea că ei au puterea de a-și schimba viața așa cum doresc. Chiar dacă există cazuri fericite în care părinții plantează această putere în mintea lor, la o vârstă fragedă, atunci când adolescenții sunt asaltați de schimbările hormonale, de schimbările fizice accelerate, de emoțiile aferente metamorfozei prin care trec, atunci ei simt că au pierdut totul de sub control. Sentimentul că ei nu mai au control asupra acestor lucruri îi face sa simtă și să creadă că nu mai pot schimba nimic, indiferent cât de mult își doresc. În multe situații, adolescenții sunt la fel ca micul elefant din povestea de mai jos.

„Un băiat a mers la circ cu tatăl său și a văzut un elefant imens legat de un stâlp mic, cu o frânghie subțire.

„Tati”, a spus băiatul, „acest elefant este atât de mare și puternic, iar stâlpul atât de mic și scurt, frânghia subțire… el ar putea să fie liber doar făcând doi pași în lateral cu putere. De ce nu o face? „

Și tatăl său a spus: „Fiule, când acest elefant a fost foarte mic, doar un copil, el a încercat să rupă frânghia, dar atunci el nu era suficient de puternic. A încercat și a încercat luni de zile, până când a abandonat în cele din urmă, considerând că este imposibil să se elibereze. Acum, el nu mai încearcă, pentru că el nu crede că este posibil. Suntem la fel, fiul meu. Multe lucruri ni se întâmplă în copilărie, pe care încercăm să le schimbăm atunci dar nu reușim pentru că suntem micuți. Dar apoi, când creștem mari, nu mai încercăm. Mulți dintre noi suntem încă legați cu frânghii mici și subțiri, la fel ca acest elefant mare „.

În timpul adolescenței, lucrurile devin atât de problematice, încât mulți adolescenți ajung să renunțe. Ei au multe resurse interne și externe, dar ei nu știu cum să le folosească. Lumea lor devine rapid un loc de mare confuzie și stres. Ei se confruntă cu cereri conflictuale între părinți, profesori și prieteni. Mesajele pe care le obțin prin intermediul mass-media și din alte surse, cum ar fi forumurile de pe Internet și site-uri sociale, doar îi aruncă în confuzie și mai mult.

Din păcate, eșecul continuu de a-și schimba viața îi face pe adolescenți să renunțe la succes. La fel ca micul elefant, ei încep să facă un compromis cu ei înșiși și încep să creadă că destinul lor este acela de a trăi o viață nefeicită și neîmplinită.

Dar nu este așa!

Destinul lor nu este să fie adolescenți furioși, nefericiți, frustrați, rebeli și lipsiți de respect.

Adânc în interior, noi toți avem răspunsurile corecte la întrebările noastre. În inima noastră, știm ce trebuie să facem, dar stresul, confuzia și durerea ne afectează gândirea. Adolescenții sunt doar pe drumul spre maturitate și, în cazul în care nu învață abilitățile de a-și gestiona ceea ce-i copleșește, de a-și aduna puterile și a face o schimbare, atunci vor crește și vor deveni adulții nefericiți de mâine.

La începutul, adolescenții spun că știu ce i-a adus în situația în care sunt. Ei dau vina pe alții pentru problemele lor și nu au nici o idee despre cum să își rezolve problemele. Cu toate acestea, dacă sunt încurajați și capătă încredere în ei inșiși, vor începe treptat să dea dovada de curaj și responsabilitate față de acțiunile și viitorul lor.

Cred cu tărie că fericirea este o abilitate care se învață, dacă avem lecțiile și profesorii potriviți în a ne învăța acest lucru. Și așa cum fericirea se învață, așa și nefericirea, frustrarea, depresia, apatia… sunt tot învățate.

Adolescenții pot beneficia în mare măsură de creștere și dezvoltare în direcția corectă, pentru că viața este un proces continuu de creștere și progres. Fiecare adolescent are potențialul de a fi fericit și de succes. Dezvoltarea personală cu ajutorul unui coach este o modalitate eficientă de realizare a acesteia.

Coaching-ul pentru adolescenți este un mod prietenos de a-i ajuta pe adolescenți să-și realizeze visele si dorințele lor. Însă procesul nu se poate face decât cu acei adolescenți care își doresc ei înșiși acest lucru, nu cu cei care sunt aduși cu forța de către părinți.

„Adolescenții nu sunt monștri. Ei sunt doar oameni care încearcă să învețe cum să-și facă loc în rândul adulților, care, probabil, nu sunt nici ei atât de siguri de ei înșiși” (Virginia Satir).

Atunci când oamenii știu clar ce își doresc, abia atunci ei sunt capabili să se concentreze și să-și canalizeze toată energia spre îndeplinirea obiectivelor lor. În coaching-ul pentru adolescenți, aceștia vor învăța să viseze și să-și dorească lucruri bune. Este ca și cum vor intra pas cu pas într-o zonă magică unde începe să li se întâmple multe lucruri bune. Iar un adolescent fericit va fi ca o undă, influențându-i pe toți cei din jurul său. Pentru că fericirea este contagioasă!

Atunci când copiii sunt mici, învață din mediul lor și de la oamenii din jurul lor cum să navigheze prin viață. Ei dezvoltă anumite obiceiuri și gânduri care le erau utile în momentul în care le-au învățat. Însă viața este într-o continuă schimbare și evoluție, iar ceea ce era potrivit pentru ei acum câțiva ani nu îi mai ajută ca adolescenți. Și tocmai de aceea acum le este greu să facă față noilor circumstanțe de viață.

Este ca și cum adolescentul folosesște o hartă veche, neactualizată, pentru a găsi drumul într-un oraș. Lucrurile s-au schimbat și este greu să ajungi la destinație cu o hartă neactualizată. Dar dacă le-am da un GPS care își face actualizări automate? Exact asta face coaching-ul pentru adolescenți – le dă un GPS actualizat, emoțional, de care se pot folosi singuri oricând pentru a deveni încrezători, responsabili și fericiți.

Regulile pentru părinți sunt doar trei… dragostea, limita, și să-și lase copiii „să fie”!” (Elaine M. Ward)

De-a lungul procesului de coaching, adolescentul va învăța să-și creeze noi obiceiuri, gânduri, dorințe, valori și o viață mai fericită și mai bună, astfel încât să nu mai vadă lumea ca fiind un loc nedrept, crud, unde să le fie greu să fie împliniți și fericiți.

Cu ce îi ajută coaching-ul pe adolescenți?

  • metode de gestionare a stresului
  • creșterea motivației
  • potențarea puterii minții
  • îmbunătățirea comunicării cu sine și cu ceilalți
  • eliminarea convingerilor limitative
  • metode de sincronizare a contientului cu subconștientul
  • învață să identifice sursa convingerilor lor, să recunoască impactul acestora asupra vieții lor, să examineze validitatea lor și să le elimine în cazul în care nu le sunt utile
  • învață să-și identifice punctele forte din interior
  • învață să rămână puternici, chiar dacă uneori viața nu se întâmplă așa cum ar vrea ei
  • învață să obțină control asupra minții lor și corpului lor
  • vor ști să discearnă între ceea ce-și doresc ei cu adevărat și ceea ce sunt de fapt dorințele altora pentru ei, proiecțiile altora asupra lor

Programul de coaching pentru adolescenți este unul orientat spre viitor, nu se concentrează pe trecut, nu se pun etichete, nu se caută oameni și circumstanțe. Se face evaluarea prezentului, se construiește viitorul, se planifică o frumoasă călătorie prin viață.

Pentru că nimeni nu învață la școala de șoferi să se uite în spate, ci în față, pentru a ajunge la destinație în siguranță. În spate ne uităm fugitiv doar în oglinzile retrovizoare. Adolescenții vor învăța că noi toți avem dureri legate de trecutul nostru, dar cu toate acestea putem reuși în viață și putem fi fericiți, dacă dorim asta.

Fiecare ședință se va ține la solicitarea părintelui dar și cu acordul adolescentului, iar procesul va continua în măsura în care acesta (adolescentul) consideră că îl ajută și este direct interesat de program.

Cursurile vor avea loc în:

Calendar

Modulul de siguranță medicală și urbană pentru copii și părinți a avut loc

miercuri, pe 18 septembrie 2019, de la orele 16.00-18.00

↑ SOLD OUT ↑

Locație

Liberty Center Mall (Șoseaua Progresului nr. 151-171)

Cafeneaua HappyCinema (la etaj, lângă cinema)

Preț

100 lei pentru copil

Modul 1 – 5 octombrie 2019, orele 14:00 – 16:00
Modulul 2 – 2 noiembrie 2019, orele 14:00 – 16:00
Modulul 3 – 21 decembrie 2019, orele 14:00 – 16:00
Modulul 4 – 11 ianuarie 2020, orele 14:00 – 16:00
Modulul 5 – 8 februarie 2020, orele 14:00 – 16:00
Modulul 6 – 29 februarie 2020, orele 14:00 – 16:00
Modulul 7 – 28 martie 2020, orele 14:00 – 16:00

Modulele sunt idependente unul de altul!

Accesul este permis doar pe bază de înscriere!

Calendar

Modulul de siguranță medicală și urbană
pentru preadolescenți, adolescenți și părinți
are loc

sâmbăta, pe 21 septembrie, de la orele 16.00-18.00,

la Institutul Muncii, sala nr 2
(Strada Zimbrului nr. 10).

Participare copil: 300 MDL
Participare adult: 150 MDL

Accesul este permis doar pe bază de înscriere!

Descriere module

Modulul 1 – Totul despre comunicare.

Metode de a face raport, de a comunica nonviolent, de a se face înțeles, de a fi influent, de a citit limbajul nonverbal, de a se feri de manipulare, de a dezamorsa conflicte.

 

Modulul 2  – Gestionarea emoțiilor

Inteligență emoțională, eliminarea blocajelor și emoțiilor negative, rescrierea rutinei emoționale și potențarea emoțiilor pozitive, structură mentală și emoțională în funcție de cuvintele folosite, eliminarea tracului în public speaking sau înainte de examene, teze etc

 

Modulul 3 – Cercul excelenței

Structura de mentalitate pentru succes, motivație interioară, cum modelăm oamenii de succes, atingerea obiectivelor

 

Modulul 4 – Schimbarea gândirii prin cuvinte

Convingeri limitative și cum le schimbăm, cum să citim printre rânduri mesajele reale și intențiile, cum să punem întrebări corecte

 

Modulul 5 – linia timpului, lista de valori

Cum rescrii trecutul, cum clădești viitorul, cum afli care îți este vocația

 

Modulul 6 – Bullying

 

Modulul 7 – Recapitulare

Exerciții experențiale de control asupra propriei minți și emoții, dezbateri cu copiii, recapitulare, party!


Modulele vor dura 2 ore, se vor ține sub formă de joc, poveste, dezbateri.  

 Structura fiecărui modul poate fi adaptată spontan, în funcție de nevoile copiilor din sală.  

 Modulele sunt independente între ele.

 Se pot face și la sala de clasă, la cererea părinților.

Preț România 100 lei/modul

Preț Chișinău 300 MDL/modul

Înscrie-ți copilul AICI » și vei primi în scurt timp confirmare pe mail.

Important! Dacă nu ai primit confirmarea pe e-mail, te rog întâi să verifici folderul spam / junk.

Galerie

curs-preadolescenti-3.jpeg