Despre rugăciunea-cerșetorie și despre semnele de circulație prin viață.

Majoritatea oamenilor își doresc să „ghicească” cumva ce va urma în viața lor și tot majoritatea se folosesc de rugăciuni către Divinitate pentru a-și „negocia” viața și întâmplările acesteia… Rugăciunile oamenilor sunt o listă nesfârșită de cereri către Dumnezeu: apără-mă, ajută-mă, dă-mi, fă-mi.

Să luăm o situație…

Un om lovit Alzheimer… care înainte de a se îmbolnăvi, știind că este boala civilizației și din ce în ce mai mulți fac asta, și-a făcut un testament foarte clar în caz că îl lovește această boală.

Din păcate, chiar ajunge să facă Alzheimer. Gândirea și memoria lui sunt tulburate de evoluția galopantă a bolii.

Cererile lui de acum, bolnav fiind, sunt altele decât cele din testament.

Tu, dacă ai fi rudă/ apropiatul/ copilul/ partenerul acestui om… ce ai respecta… testamentul sau ce zice acum? Ce a zis când era în deplinătatea facultăților mintale sau ce zice acum când nu mai poți pune baza pe claritatea lui mentală?

Daca nu respecți ce zice acum, ci testamentul, se cheamă că faci un abuz, că îi încalci voința?

Exemplul acesta este grăitor pentru spiritul omului vs. viața în trup.

Așa cum zic The Motans în minunata lor melodie, noi, înainte să ne fi născut, eram spirite.

Spiritul nostru înainte să ne naștem este echivalentul omului cu mintea clară din povestioară.

După ce ne naștem, în trupul acesta cu capacități limitate, noi nu mai avem viziunea și conștiința a ceea ce suntem și vedeam ca spirit.

 

Viața în trupul acesta este echivalentul omului bolnav de Alzheimer din povestioară.

Acum te întreb… dacă spiritul tău a făcut un plan pentru viața asta, atunci când vedea foooooarte clar totul… și-a ales scenariul și personajele și firul epic (adică echivalentul testamentului din povestioară) crezi că are vreun rost să te rogi acum (când nu vezi clar, ai Alzheimer) să-ți dea, să-ți facă, să schimbe să etc.?

Oare actorii de pe scenă când joacă o piesă, se opresc la jumătate să se milogească de regizor să schimbe ceva pentru că nu le mai place?

Și totuși, cum putem să navigăm prin viața aceasta fară să suferim aiurea, din neștiință și ignoranță? Și ce-i putem cere Divinității dacă obișnuim să ne rugăm într-un fel sau altul?

Hai să ne gândim la un șofer… oare ce este mai eficient?

Să-și atârne de oglinda retrovizoare 7 mătănii, cruci și iconițe (care îi mai și obstructurează vederea), să se roage să îl păzească Dumnezeu de accidente sau SĂ CUNOASCĂ semnele de circulație și să conducă prudent?

Vedeți voi… șoselele sunt construite dinainte, punctul A din care plecăm este fix, punctul B la care ajungem este fix, drumul între ele este construit deja (cu gropi o porțiune, fară gropi alta, cu ceață, fară ceață etc.)… ce ține de noi este ca în această călătorie SĂ CUNOAȘTEM semnele de circulație, avertizările, să fim vigilenți în ceea ce privește participanții la trafic etc. În felul acesta vei ajunge liniștit din punctul A în punctul B sau vei ajunge șifonat, zgâriat, nervos, obosit, cu daune etc. Depinde cât de bine cunoști semnele de circulație, cât de prudent și vigilent ești…

Așa este și în viață, dragilor.

Este plin de semne de circulație, de indicii atât de clare ca într-un manual pentru șoferi…

Știi când e liber în față și drum ca-n palmă și poți apăsa pe pedala de accelerație, știi când ai vizibilitate zero și tebuie să ai toate simțurile ascuțite și să mergi cu viteza minimă, știi când drumul se înfundă în față și nu ajungi nicăieri, trebuie să întorci.

Indiciile acestea sunt incredibile și fac parte din magia vieții…

Însă, din păcate, mulți dorm…

Trăiesc pe pilot automat…

Și când intră în parapet, se plâng că de ce tocmai lor li s-a întâmplat…

Alții nu știu niciun semn de circulație, dar se roagă înfocat să fie feriți de accidente…

Iar când fac accident se războiesc cu divinitatea că nu le-a ascultat fierbințile rugăciuni.

Este fascinant, când devii conștient, să vezi cum semnele de circulație-indicii prin viață sunt peste tot…

Trezirea aceasta la viață conștientă și la a înțelege cum totul în jur îți vorbește (printr-un desen, prin numere sincrone, prin muzică, prin oameni, prin vise, prin sincronicități etc.).

Știți ce se întâmplă când devii conștient de propria viață? Nu mai orbecăi și… te liniștești. Înțelegi că ți s-a dat o hartă ca să ajungi de la punctul A la punctul B. Și înțelegi că… ai treabă.

 

Ai treabă să descifrezi toate semnele acelea de pe hartă, ca să înțelegi cum să călătorești cât mai frumos din punctul A în punctul B…

Să te și bucuri de călătorie, nu?