Știu că sună tare bine „să ne ridicăm vibrația/ să fim iubire/ să medităm/ totul va fi bine etc.”.

Însă lucrurile trebuie făcute cu echilibru.

Ca să nu cădem în negare a ceea ce vedem și se întâmplă.

Și în gândire fals pozitivă.

Toate cele de sus sunt bine de făcut, dar înainte cred că avem o mare datorie neplatită către noi înșine: să începem să căutăm adevărul care ne va face liberi.

Să privim în față acum totul, nu din lateral și nici cu ochii întredeschiși. Să privim cu curaj și să putem suporta durerea că tot ceea ce-am crezut că este realitate a fost clădit pe minciuni teribile, perpetuate de mii și mii de ani.

Știu că asta înseamnă că se prăbușește tot sistemul nostru de crezuri și convingeri.

Și asta doare.

Dar mai tare decât durerea, sperie.

Sperie pentru că ai senzația că tot ce-ți era sistem de referință și punct fix, de reper, se clatină și dispare… era o amăgire… și că totul este nemărginit… și noi înșine tot nemarginire și infinit suntem.

 

De aceea se numește că trăim era revelațiilor, înlăturării vălului.

Ce este cel mai greu după mii de ani de prizonierat în uitare, după mii și mii de ani în care am fost forțați să nu mai știm cine suntem, este că mintea noastră să iasă din pătrățica aceea ce o credeam realitate.

Doare, sperie… și deși în față începem să vedem că este infinit, că nu mai avem cele 4 laturi ale pătratului închisorii noastre, atât de teribilă este prăbușirea aceasta a iluziei, încât în plină libertate, mulți alegem să ne învârtim tot în limitele pătrarului nostru fals. Închisorii imaginare și mentale în care am fost ținuți de veacuri.

Așadar, medităm, ridicăm vibrații și stăm în lumină.

Dar musai înainte de toate, să trecem prin travaliul nașterii adevărului.

Pentru că lumina nu poate fi în minciună și iluzie.

Să îndrăznim deci să simțim durerea prăbușirii sinelui noatru fals și iluziilor sale și timizi să pășim dincolo de pătratul cuștii în care am fost ținuți.

Vă las filmulețul cu ursoaica eliberată. Deși în libertate acum, ea se învârte tot ca în cușcă. În mintea ei, ea este tot în cușca de la gradina zoologică, unde a stat 20 de ani.

Este foarte sugestiv acest filmuleț pentru ceea ce facem noi. Deși se prăbușesc cuștile, mulți alegem să ne învârtim în același spațiu repetând speriați mantra „totul va fi bine”.

Va fi, dar hai să ieșim din perimetrul acela mic și să vedem care este adevărul. Dincolo de realitățile din mintea noastră.

Reamintiți-vă cine sunteți.