Meniu Închide

Cauzele care duc la depresie și suicid

Despre sinucidere…

Nu știu dacă ați întâlnit oameni care au vrut/ și-au pus capăt zilelor sau dacă chiar vouă v-au trecut vreodată prin cap astfel de gânduri.

Durerea sufletească pe care o simte un om care vrea să fugă din propria-i viață este atât de mare încât nu mai găsește altă soluție.

Durere sufletească simt mulți oameni. Însă unii o anesteziază prin alcool, muncă în exces, droguri, sporturi extreme, acumulare materială obsesivă, jocuri de noroc etc. Toate adicțiile sunt un strigăt de ajutor, o căutare a alinării pentru durerea ce o simțim.

Alții nu-și mai pot amorți rănile cu nimic și atunci decid să evadeze din propria viață.

 

 

Dar ce anume ne poate provoca așa dureri încât să ajungem să luam decizii extreme sau să ne refugiem în adicții distructive (tot un fel de sinucidere, lentă, dar acceptată social)??

Eu cred că lipsa de conectare cu sine, cu ceilalți și lipsa de sens provoacă așa un gol în noi, un gol incompatibil cu viața.

Îți las mai jos cauzele care duc la depresie, suicid, adicții și nefericire.

Ia-o ca un mic test de conștientizare pe care ți-l poți face astăzi.

 

 

Tu cum stai?

1) Nu avem o muncă cu sens.

Ne ducem la „scârbici” unde petrecem mai mult timp decât acasă. Facem o muncă fară entuziasm, doar pentru a avea ce pune pe masă. Nu înțelegem/ vedem impactul și semnificația a ceea ce facem, nu credem că este important, nu ne place ceea ce facem. Nici vorbă de vocație…

2) Nu mai avem timp/ chef/ deschidere/ placere să menținem relații cu ceilalți.

Avem din ce în ce mai puțini prieteni adevărați cu care ne vedem din ce în ce mai rar. Păstram legăturile pe facebook și skype. Trăim 15 ani într-un bloc și habar nu avem ce vecini avem pe palier. Suntem rupți unii de alti, învrăjbiți unii împotrivă celorlalți, suferim de singurătate pe o planetă suprapopulată. Lipsa conexiunii umane și pierderea comunităților ne distrug însăși esența noastră umană.

3) Ruptura de natură.

Trăim în cuști supraetajate de beton pentru care plătim rate 30 de ani. Tăiem copacii pentru parcări. Ne urcăm direct în mașină și intrăm apoi în clădirea de birouri de unde mai ieșim seara, pământii.

Trec luni de zile până ne ridicăm ochii pentru vreun petic de cer ce se vede prin zgârie nori.

Nu mai sesizăm schimbarea anotimpurilor, nu avem timp să vedem culorile toamnei.

Suntem inadaptați la cald și frig pentru că nu suportăm decât temperatura pe care am setat aerul condiționat.

Mâncam fară a ne hrăni. Murim obezi dar înfometați, îmbolnăviți de alimente false pe care corpul nu le recunoaște. Suferim de carență cronică de vitamina D pentru că nu ne vede soarele. Luăm pastile cu pumnul și nu recunoaștem o plantă de leac sau o ciupercă otrăvitoare.

Conectarea cu natura ne ajută să facem liniște în noi.

Atunci când ne confruntam cu spații infinite, se face liniște în noi.

Egoul nostru își da seama că este infim de mic comparat cu nesfârșirea mării sau măreția munților. Și tace, lasând loc esenței noastre să se conecteze cu sursa.

4) Inversarea valorilor.

Am fost orbiți și învățați să avem și nu mai știm să fim. Am fost învățați că dacă vrem să ne simțim valoroși, împliniți, ne trebuie Porsche la ușă sau castel. Materialismul și consumerismul, pe lângă faptul că distrug planeta iremediabil, ne distrug însăși dreptul la fericire. Este ca și cum ești însetat și în loc să bei apă mănânci friptură. Sufletele noastre tânjesc după împlinire, sens și fericire (apă), însă noi le oferim valori materiale (friptură). Niciodată nu ne vom sătura sufletele cu posesiuni.

5) Traumele copilăriei.

Suntem înghețați emoțional la vârsta la care le-am suferit. Suntem niște copii răniți și speriați, deghizați în haine de adulți, obligați să trăim o viață de adulți. De aceea clacăm și vrem să evadăm din viața noastră.

Până când nu ne vom întoarce să vindecam copilul din noi, vom înainta cu pietre de moară legate de picioare și ne vom mira că nu zburam. Vom fi niște impostori în propria viață.

6) Lipsa poziției sociale și a respectului.

Într-o societate cu diferențe mari în ceea ce privește veniturile și poziția socială, se creează sentimentul că unii oameni par extrem de importanți, iar alții par complet nesemnificativi. Comparațiile și aparențele de pe facebook duc la depresie și frustrare. Ai impresia că toți sunt fericiți iubitori și bogați, doar tu ți-ai ratat viața. În realitate este doar o iluzie cu care noi ne comparăm și devenim nefericiți.

7) Lipsa perspectivei unui viitor sigur și promițător.

Trăim pe nisipuri mișcătoare, conduceri lacome și corupte, iar acest lucru ne induce un puternic sentiment de nesiguranță și anxietate. Nu știm ce ne rezervă viitorul, nu ne putem baza pe niște legi sau clasă politică corectă.

Suntem atât de obișnuiți să fim nefericiți, încât, pe baza neuroplasticității, creierul și-a dezvoltat „mușchiul” nefericirii. Este ca și cum s-a creat un șantâț și de câte ori plouă, apa o ia automat pe acolo.

 

 

Noi încă de mici copii, nu avem modele de adulți fericiți în jurul nostru, de aceea nu știm cum să fim fericiți.

Așa că ne formăm șanțul nostru emoțional de nefericire, imitând ce vedem predominant în jurul nostru.

Și uite așa ajungem la emoții și viață pe pilot automat… sau nefericiți din oficiu.

Cam acestea sunt cauzele care determină depresiile și tentativele de suicid.

Am cumpărat niște cărți foarte importante pentru această tematică, cărți care pot schimba și salva vieți. Una se intitulează „Legături pierdute” și alta „Omul în căutarea sensului vieții”.

 

P.S. – Și un secret NLP… că tot mă ocup cu asta: dacă te-ai recunoscut în cele de mai sus, nu spune niciodată despre tine „Sunt deprimat /ă”, ci spune „Mă deprimă”.

De ce așa și care este diferența?

Eu la NLP predau impactul cuvintelor asupra vieții noastre. Când spui „sunt deprimat” îți asumi la nivel de identitate acest lucru, creierul percepe ca pe un proces finit, ireversibil… de aceea și îți vă fi mai greu să rezolvi asta.

 

Când spui „mă deprimă… ” creierul tău înțelege că este un proces în derulare pe care încă îl poți schimba… încă mai ai control.