Meniu Închide

Ce faci cand copilul stă prea mult pe telefon

Despre copii și accesul lor la telefoane și tablete.

Cum am ajuns să ne simțim singuri pe o planetă suprapopulată?

Era o comunitate de italieni în America. Uniți și foarte longevivi, lipsiți de bolile americanului obișnuit (diabet, boli cardiovasculare, cancer, obezitate). Și se dădeau de ceasul morții medicii și cercetătorii că nu înțetelegeau cum este posibil. I-au studiat pe toate părțile. Mâncau pizza și paste, mâncau carne, munceau. Însă erau totuși altfel.

După un studiu intens au descoperit ce făcea diferența: faptul că trăiau în mica lor comunitate. Erau o mare familie, ușa tuturor era deschisă, copiii trăiau prin toate casele, femeile aveau întâlnirile lor și o viață interconectată, familiile trăiau câte 3 generații în aceeași casă spațioasă (bunici, părinți, copii), bărbații se strângeau împreună. Familiile făceau lucruri împreună și erau conectate cu toate celelalte familii.

 

În taberele mele cu copiii, pe lângă faptul că durează câte 10 zile și nu au niciun acces la tehnologie, în prima zi se simt pierduți, nesemnificativi. Se trezesc singuri între 30 de copii necunoscuți.

Nimeni nu știe nimic despre ei.

Știți care este primul lucru pe care îl fac? Îi împart în triburi mai mici. Este cel mai important gest. Și ei imediat se strâng în acel micuț trib, se cunosc mai repede și mai ușor, se simt parte din ceva, au obiective comune și se simt acceptați. Apoi, zilele următoare, se deschid și se integrează toți ca o mare familie. Însă primul gest este acesta cu triburile, că să le diminuez anxietatea dată de sentimentul singurătății. Și efectele se văd imediat.

 

Omul este născut să trăiască în comunități.

Pierderea comunităților a adus la pachet anxietatea (dată de nesiguranță… tribul nu-ți mai ține spatele… ești pe cont propriu… singur în junglă), singurătatea, depresia și lipsa acestui sentiment de apartenență.

Mai mult decât atât… ne încurajăm unii pe alții cu citate motivaționale de genul „nu te poți ajuta decât tu singur”. Sloganul acesta este o negare a istoriei umane și a naturii umane. Ea conduce la o înțelegere greșită a instinctelor noastre fundamentale. Iar această abordare la adresa vieții ne face să ne simțim îngrozitor.

 

Și vă mai întreb ceva… suntem în era internetului.

Cum să te simți singur și deconectat când astăzi poți fi conectat cu rudele din America pe care nu le-ai văzut de ani de zile? Poți face video calling și atât de multe alte chestii. Ne ajută internetul să scăpam de singurătate și de sentimentul de deconectare de ceilalți?

Internetul s-a născut într-o lume în care mulți oameni își pierduseră deja conexiunea cu ceilalți și comunitățile dispăreau. Internetul ne oferă un fel de parodie a ceea ce am pierdut: prieteni virtuali în loc de vecini, jocuri video în loc de o muncă semnificativă (chiar ieri citeam că efectuarea unei munci nesemnificative duce la depresie și suicid pe termen lung), actualizări de stare în loc de o poziție în lumea reală (am un prieten care foarte des își schimbă fotografia de profil… știți ce „citesc” eu din asta? Singurătate…” vă rog, mă bagă și pe mine cineva în seamă? Exist… vă mai aduceți aminte de mine?”… și pun mâna pe telefon și îl sun).

 

Ecranele nu pot stabili conexiune umană de care avem nevoie.

Diferența dintre conexiunea online și cea reală, fizică, este că cea virtuala satisface o nevoie fundamentală, dar nu este niciodată satisfăcătoare.

Când ne plângem de copiii noștri că se refugiază ore în șir în jocuri video, să înțelegem că se simt singuri, pierduți, deconectați.

Deconectați de noi și de ei înșiși.

 

Consecințele sunt evidente.

Un astfel de copil, deja dependent, prezintă următoarele simptome:

– apatie și plictiseală. Nimic nu îi stârnește curiozitatea și interesul și nu îi produce placere.
– dificultate în a se concentra și a-și menține atenția pe ceva
– sedentarism
– furie, agresivitate, mai ales când i se ia telefonul
– îngheț emoțional
– deseori diagnosticat cu ADHD
– dificultate în a relaționa în lumea reală

 

În America există centre de detox de tehnologie pentru copii: ReStart Life.

Visez să fac și eu unul în Romania. Este o urgență, o necesitate.

Îmi povestea o mămică a unui copil din tabără ceva ce am regăsit și în mărturiile celor de la centrele din America: după ruperea de tehnologie și trecerea perioadei de sevraj, copiii încep SĂ VADĂ.

Îmi povestea mămica uimită cum copilul ei s-a oprit deodată și a văzut o pânză de păianjen și un păianjen. Și cum studia și vedea ceva ce nu observase până atunci, ceva ce nu-i păsa că există.

În centrul acesta pe care visez să-l deschid cândva, i-aș reconecta pe copii cu ei înșiși și i-aș aduce în prezent, în lumea reală. Aș face tehnici de mindfulness și de solitidine. De conectare cu ceilalți și cu natura. Și multe alte exerciții pe care le fac și cu copiii mei din tabere și au mare impact asupra lor.

 

Dragilor, nu este de glumit cu expunerea timp îndelungat la ecrane.

Ne pierdem copiii și creștem o generație de zombie. Tot mai mulți părinți ajung la mine disperați din aceasta cauză. Un copil cu grad înalt de dependență de ecrane este un copil drogat.

Se comporta identic ca în orice adicție.

Pe lângă faptul că sunt atâtea aplicații care prind fulminant în rândul tinerilor și promovează valori îndoielnice (vezi celebrul TikTok).

O generație plictisită, apatică, cu deficit masiv de atenție, înghețați emoțional și cu mari dificultăți de relaționare în lumea reală, fară repere morale (în GTA te identifici cu infractorul și omori, împuști, decapitezi)… aceasta va fi generația copiilor crescuți cu ecrane… dacă nu facem urgent ceva.

 

Și totuși există soluții:

– exemplul personal
– limitarea fermă a timpului și calității pe ecrane prin control parental
– timp de calitate în familie
– cât mai des în natură
– prieteniile reale și conectarea reală, comunitățile
– CITITUL

V-am mai spus și o mai repet: cărțile sunt salvarea. Introduceți o rutină a cititului până când dau de gustul cunoașterii.

Educația și cititul mai pot salva copiii și întreaga Românie. Cultivarea curiozității și a setei de cunoaștere. Să-și pună întrebări. Să fie curioși să afle. Adică să fie vii și plini de viață.

Tu știi cât timp petrece copilul tău cu ecranele? Și ce anume vede zi de zi?