Astăzi despre fericire. Și despre nefericirea de a nu fi fericit. Mult timp am trăit într-un mod sinucigaș. Cu propriile-mi emoții.

Cu cât aveam emoții mai puternic negative, cu atât mă condamnam mai mult că eu nu pot fi fericit[ și deci este ceva defect cu mine.

Gândul ăsta… că este ceva defect cu mine mă înnebunea (și acum vine să mă mai viziteze acest gând, dar ne cunoaștem de mult timp… nu-l mai cred…). Gândul ăsta este ca un soț alcoolic care își bea mințile și își bate soția… și apoi își cere iertare a doua zi și promite marea cu sare… biata femeie după o viață de așa calvar, evident că nu-l mai crede. La așa putere am ajuns eu cu gândul ăsta despre mine că sunt cumva defectă… nu-l mai cred .

Percepția asta de inadecvare vine când ți se spune des… foarte des… că este ceva de capul tău doar dacă… și apoi urmează șablonul ăla chinuitor în care să te încadrezi… patul lui Procust unde eventual ăți tai părți din tine ca să fii „conformă”… dar ce contează că tai din tine… important este să corespunzi standardelor pe care le-au visat cândva unii, frustrați cu propria viață și care au trecut să o rezolve pe a altora, dacă tot nu au reușit cu a lor.

Și ai o permanentă stare de „nu sunt suficient de bună”… „nu mă încadrez”… „nu fac ce TREBUIE” (v-am zis… unii visează întotdeauna ce ar trebui să facă alții). Adică devii nefericită.

Și te uiți pe facebook și vezi că toți sunt haștaghappy… haștagiubire… haștagsimtindu-seinalnoualeacer.

Și te pierzi printre citatele lui Marc Aurelius și Dalai Lama de ai impresia și mai acută că lumea a devenit un rai al conștientizării și oamenii se salută acum în loc de „buna ziuă” cu citate motivaționale și psalmi.

Și mai acut crezi că tu nu ții pasul cu fericirea asta revărsată peste toți… și mai acut îți cauți fericirea. Este un cerc vicios în care te învârți nefericită că nu ești și tu fericită că 99,99% dintre oameni.

Vezi că a venit vara acum… grijă mare la haștaguri „simțindu-se iubită” cu familia la mare… s-au certat ei puțin și are nevoie de mai mult machiaj pe partea stangă a feței, dar ce contează?

Poza iese bine… și o fracțiune de secundă a reușit să-i prindă neschimonosiți de rutină, plictiseală și dispreț.

Iar tu plângi în pumni după falsa fericire a altora. Și începi să te arunci în placeri… crezând că asta înseamnă fericirea.

Sau în mantre pozitive obsesive… gata.. .gândești pozitiv și asta înseamnă că ești fericita… yeeei… ce simplu este.

Concluziile mele după primii 25 de ani din viața mea în care am avut acel acut sentiment de nefericire că nu sunt fericită și conformă, sunt următoarele:

• Oamenii mint. Mint foarte mult. În primul rând pe ei înșiși se mint. Se mint că sunt fericiți. Sau se mint că placerea înseamnă fericire. Se mint pentru că le este frică… să nu cumva să fie nefericiți.
  –
• Fericirea ține de un profund sentiment de a te simți suficient de bună, de completă și de acceptată.
• Ai voie să nu fii fericită. Emoțiile fac parte din viață. Și sus și jos… și nu… nu ești defectă dacă nu ești veșnic fericită. Ești doar normală.
• Cu cât simți mai mult nevoia să demonstrezi altora ceva despre tine, cu atât nu ești așa cum vrei să demonstrezi. Adică (te)minți și investești energie într-o imagine falsă. Ceea ce te va face… nefericită.
• Nu e nevoie să dai socoteala nimănui. Dacă ești aliniată cu tine, nimeni nu știe mai bine ca tine ce îți este de folos. Cine îți spune ce ai tu de făcut fuge de propria-i viață dezastruoasă și se ocupă de a altora… că a lui a reușit s-o facă praf… acum trece la next level… viața altora.
• Totul este în capul nostru… poveștile pe care ni le spunem și în care credem. Updatează, schimbă poveștile și implicit îți vei schimba starea.
• Dacă te simți bine cu tine în momentele tale de singurătate, dezgolire și urâțenie… atunci ești salvată. Ești fix cum trebuie. Ai atins nirvana.
• Chestionează-te tot timpul. Vezi de ce faci ceea ce faci (comportamente pe pilot automat). Dacă te analizezi, vei vedea că în spate ajungi la o poveste pe care ți-o spui… și o crezi.
• Întoarce-te la lucrurile simple… alea cele mai simple… basic.

Teiul înflorit, un copil sărind șotronul, marea de la Sulina, un râs sănătos, putința de a face NIMIC, acceptarea că poți fi și nefericită uneori, o ciocolată bună, cercei faini, niste șuvițe noi, o melodie bună bună. Hai dă-te jos din patul lui Procust. Nu mai e nevoie să tăi nimic din tine ca să te încadrezi în placul și regulile altora. Vezi că și astăzi miroase teiul în floare.

Ia de iubește o ființă dragă și miroase parfumul ăsta care explodează pe toate străzile.

Dacă asta te va face fericită sau nu… vezi tu.

Numai dă-te jos din patul lui Procust. Nu mai tăia nimic din tine. Nu mai este cazul.

Și nu uita să iubești și să miroși teii.

Începe cu tine. Ce să faci dacă tu te simți piersică, chiar dacă alții zic că trebuie să fii portocală… n-ai ce să faci… fii piersică.

Atașez una dintre cele mai impresionante urări pe care le-am primit în ultima perioadă. Ieri am simțit că mulți dintre voi aveți un loc pentru mine în inimă. Și asta este fericire pură… în doză maximă.