Meniu Închide

Rolul energiei feminine

V-am scris în alt articol despre Anima/Animus.

Și vă spuneam că din perspectivă arhetipală, tot ce se întâmplă pe acest pământ și-n cer acum este ridicarea și vindecarea energiei feminine.

Iar prin femei, vindecarea bărbaților.

Sfârșitul unui ciclu dureros de conflict între femei și bărbați, de oprimare și scindare a energiei feminine și masculine.

Se naște o lume nouă, o mentalitate nouă, o ființă nouă. Întreg pământul se frământă… tot cerul este în fierbere… priviți doar fenomenele astrologice extrem de importante și cumulate pe care le trăim. Zeci de mii de ființe de lumină sunt trimise pe pământ să asiste omenirea în tumultul acesta al nașterii.

Doar deschideți ochii să vedeți…

De aceea, un rol important în acest an foarte atipic și special îl joaca femeile.

Vindecarea umanității se va face prin femei.

Nașterea o face femeia.

 

Fiecare dintre noi, femeile, poartă în inima sa femeile întregului pământ.

Vindecându-ne pe noi, vindecăm toate femeile din inima noastră.

Apoi, noi înșine și toate femeile pământului din inima noastră, vindecate, ne vom întoarce către bărbați și vom vindeca în iubiții sufletului nostru pe toți bărbații lumii. Fiecare bărbat pe care-l iubim, poartă în inima sa toți bărbații lumii. Vindecându-i pe cei pe care îi iubim, vindecăm toți bărbații lumii.

Atingeți-i, mângâiați-i, iubiți-i, priviți-i cu multă iubire și empatie.

Nașteți-i din nou și vindecați-i.

De-ați putea înțelege și simți însemnătatea și magia acestui an…

Vă rog să priviți acest filmuleț și să repetați cu voce tare ce spun femeile acestea. Să simțiți. Să vă vindecați. Să-i vindecați și pe ei, pe bărbați.

Femeia cu toate femeile pământului în inima sa, demult plecase să caute Bărbatul cu toți bărbații pământului în el.

Că să-l vindece, iubindu-l, atingându-l, mângâindu-l, respectându-l, împuternicindu-l.

 

Așa se va vindeca Planeta noastră. Doar așa…

https://www.youtube.com/watch?v=rCaQliiGusM